O altă zi.

Parcă tot ce avea odată luase foc şi acum ardea.Ardea înăuntrul ei.Simţea cum focul îi atinge inima, sufletul.
De ce?
Nu ştia.
Plângea de ore întregi.Încercase să vindece o rană prea recentă, prea adâncă nefăcând decât contrariul, făcuse un rău şi mai mare.Nu-şi dorea decât sădea timpul înapoi.Dar era ceva imposibil.Vroia ca timpul să se oprească.Să fie doar ei doi.Doar el mai putea vindeca rana, doar el putea opri timpul.Dar e târziu...Şi doare.Ce n-ar da să poată pleca.Să numai ştie, să uite...Dar viaţa nu dă ceea ce dorim, ci ceea ce merităm.

Lacrimile nu se mai opreau.Ştia că într-o zi, îl va revedea ..Se gândea cum va fi...Dar nu îşi dorea asta, nu-şi dorea să-l vadă cu alta.Ideea o distrugea, îi lua puterile.Nu putea să mai trăiască aşa.

Gânduri din ce în ce mai apăsătoare îi veneau în minte.

Se gândea din ce în ce mai mult că soluţia finală era moartea.

Liniştea repeta acest cuvânt cu un sadicism oribil.Dar era adevărat.

Poate că e altfel...Poate nu moartea e soluţia...Dar e prea orbită de durere...O doare mult prea tare.

Îl vrea lângă ea...Dar se hrăneşte cu amintiri.Muzica e singurul lucru ce-o mai alină...
E singură.Au plecat toţi.

Au stins lumina au închis uşa şi-au lăsat-o acolo....În întuneric.

Unde e fata care zâmbea? Care înfrunta durerea....?

Nu ştie să răspundă.A murit fata aceea.S-au doar s-a pierdut printre secunde.

S-a pierdut totul.

E sentimentul acela că nu îl mai are.Şi asta doare prea tare...Ştie că dacă nu va înfrânge acum asta, nu o va mai face niciodată.

Dar de unde atâta putere? Când tot ce iubea, tot ce o întărea a plecat.A plecat fără să-i pese.

Neştiind că lasă în urma o inimă zdrobită.

:(.Postarea aceasta este făcută într-un moment în care simt că numai rezist.Şi totuşi spun "Mulţumesc!" celor care-mi sunt alături :(.